<- Home



| About | Location | Winners | Regulations | Sponsors | Records | Youtube |
| Despre | Locatie | Palmares | Regulament | Sponsori | Arhiva |

  |1996|1997|1998|1999|2000|2001|2002|2003|2004|2005|2006|2007|2008|2009|2010|2011|2012|2013|2014| | Home | Contact |
2010
Editia a XV-a
  - 24 - 30 mai 2010
Casa de Cultura a Sindicatelor Onesti

Germania

Bulgaria

Italia

Malta

Suedia

Macedonia

Ukraina

Rusia

Moldova

Kosovo

Elvetia

Romania

Aparitii in presa - PRESS

www.observatordebacau.ro ConcurentI din 12 tari participa la festivalul TI AMO, de la Onesti
25 Mai 2010

Germania, Kosovo, Suedia, Republica Moldova, Italia, Macedonia, Elvetia, Bulgaria, Rusia, Malta si Ucraina sint tarile care, alaturi de Romania, vor fi reprezentate la Trofeul International Apollo Music Onesti (TI AMO), festival international de muzica usoara pentru copii care se desfasoara saptamana aceasta, pana duminica. In concurs vor intra 44 de copii cu varsta cuprinsa intre 6 si 14 ani, iar dintre acestia 28 sunt din Romania si 16 din strainatate. Judetul nostru este reprezentat de doua onestence, Raluca Bogdanescu si Isabela Avram, si o interpreta din comuna Magiresti, Alis-Maria Fainita (la categoria 9 – 11 ani), o bacauanca, Andreea Pavel (la categoria 12 – 14 ani) si o moinesteanca, Bianca Petcu (la categoria 6 – 8 ani). Restul concurentilor romani provin din Craiova, Piatra Neamt, Bucuresti, Oradea, Iasi, Brasov, Constanta, Pitesti, Baicoi, Baia Mare si Turnu Severin. Cei mai multi concurenti sint din Bucuresti (7), Iasi (3), Piatra Neamt (3), Malta (3) si Bulgaria (3). “Concurentii, atat cei din strainatate, cat si cei din tara, sint foarte bine pregatiti, iar concursul va fi unul foarte strans”, a apreciat profesorul Theodor Adobricai, presedintele festivalului onestean. Festivalul este organizat de Consiliul Local si Primaria Onesti, Asociatia Nationala a Caselor de Cultura ale Sindicatelor din Romania si Casa de Cultura din Onesti, cu sprijinul unor institutii, sponsori si parteneri media, din tara si din strainatate (in special din Italia). TI AMO este coordonat de presedintele Theodor Adobricai, profesor si director al Casei de Cultura din Onesti, si de vicepresedintii Zenovia Ilisei (din Pistoia, Italia), ambasador de pace la ONU, si Ioana Adobricai, profesor la Colegiul Sportiv “Nadia Comaneci” si consilier local. Juriul este prezidat de Carmen Olaru, editor-coordonator la TVR Iasi, si este alcatuit din 5 straini, din Kosovo, Malta, Suedia, Bulgaria si Italia, precum si din 3 romani, dintre care doi din Onesti (Iulian Munteanu si Luigi Harjanu).
Programul festivalului
Concurentii si insotitorii straini au sosit de luni, iar marti vor veni paticipantii din Romania. Tot pentru marti au fost programate excursia la Biserica “Stefan cel Mare”, parada delegatiilor pe strazile Onestiului, intalnirea cu primarul municipiului, Emil Lemnaru, si seara de discoteca la “Baby Star”. Miercuri vor avea loc sedinta tehnica, vizita la Manastirea Bogdana, repetitiile pentru concurs si prima zi de spectacol. Pentru joi au fost programate sedinta tehnica, excursia la Manastirea Bogdana, repetitiile pentru spectacol si a doua zi de concurs, iar vineri va fi excursia la Cetatea Neamtului. Sambata vor avea loc repetitiile generale pentru spectacol, gala laureatilor si masa festiva, iar delegatiile participante vor parasi Onestiul duminica dimineata. Imagini din timpul festivalului vor fi difuzate la TVR 3, TVR Iasi, TVR International si ONE TV.

Florin TANASE


www.observatordebacau.ro Reprezentanta Suediei a castigat marele premiu al festivalului de la Onesti, TI AMO
31 Mai 2010

Trofeul International Apollo Music Onesti (TI AMO), festival care s-a desfasurat pe parcursul intregii saptamani, a fost castigat de reprezentanta Suediei, Moa Lindberg, o fetita de 11 ani, care a fost pregatita de o profesoara romanca, Adriana Stroe, care a fost si membra a juriului. Premiul I, pentru fiecare din cele trei categorii de varsta, a fost cucerit de Razvan Gogan (8 ani, Bucuresti), Ioana Alexandra Rucsanda (11 ani, Brasov) si Rochelle Grech (14 ani, Malta), Premiul II a fost castigat de Adrian Stefan Ivan (6 ani, Brasov) si Marco Vittone Cattaneo (8 ani, Italia), Teodora Manolache (13 ani, Iasi) si Andrada-Ioana Popa (12 ani, Bucuresti), precum si Chelsea Refalo (11 ani, Malta), Premiul III a fost adjudecat de Irena Vlecheva (9 ani, Bulgaria) si Andrada-Luminita Cretu (10 ani, Drobeta Turnu Severin), iar Mentiune a castigat Alexia Urtoi (8 ani, Iasi) si Yanika Galea (7 ani, Malta), Viorela Stoian (10 ani, Piatra Neamt) si Andreea Panaitescu (10 ani, Piatra Neamt), dar si Tetyana Zotova (13 ani, Ucraina) si Horia Serban Onita (12 ani, Oradea). Alte distinctii au mai primit Jennifer Dumitrascu (8 ani, Bucuresti, Premiul simpatiei), Raluca Bogdanescu (11 ani, Onesti, Premiul pentru cel mai bun aranjament muzical), Ingrid Oana Irimia (11 ani, Iasi, Premiul crticii), Anja Veterova (10 ani, Macedonia, Premiul pentru cea mai buna muzica), Diana Brescan (14 ani, Republica Moldova, Premiul pentru prezenta scenica) si Elena Cristina Petcu (12 ani, Bucuresti, Premiul pentru cea mai buna voce feminina). Ceilalti concurenti au primit premii speciale, iar printre acestia s-au numarat sI 4 interprete din judetul nostru, Bianca Alexandra Petcu (7 ani, Moinesti), Isabela Avram (10 ani, Onesti), Alis-Maria Fainita (11 ani, comuna Magiresti) si Andreea Paval (12 ani, din Bacau). Premiile speciale au fost oferite de sponsorii din Italia, Misericordia di Massoti (Pistoia), Croce Verde (Pistoia), Stroilli Oro (Udine), F.Lli Andreini (Cuarata), Romiti Pietro, Vivai (Pistoia), Vanucci Vivai (Pistoia), Vivai Zelari (Pistoia), Fratres (Pistoia), Feretti Afrisio (Pistoia) si Carozeria Nerozzi (Pistoia), precum si de catre o fundatie din Bulgaria, TVR Iasi si Radio Iasi, dar si de catre organizatia mondiala a festivalurilor artistice, WAFA, cu sediul in Malta. Toate aceste premii au fost inmanate in cadrul spectacolului de gala, la care au mai evoluat, in recital, si ansamblul de dansuri populare “Stejarelul” (Onesti), Giordie de Bono (Malta), Lino Rossi (Italia), Adriana Stroe (Suedia), Miruna Oprea (Onesti, cea care a prezentat si festivalul, alaturi de Horia Gumeni, de la TVR Iasi), si Luigi Harjanu (Onesti), impreuna cu grupul alcatuit din toti membrii juriului.
Castigatoarea trofeului era cat pe ce sa lesine de bucurie
La finalul spectacolului de gala, castigatoarea marelui premiu de la TI AMO, suedeza Moa Lindberg a fost atat de emotionata, incat a izbucnit in lacrimi si a plans chiar si in timp ce interpreta piesa cu care a cucerit trofeul. “Toti copii au fost foarte buni si nu ma asteptam sa castig”, a spus fetita din Suedia, coplesita de emotii. Profesoara ei s-a temut ca eleva ei sa nu lesine acolo, pe scena, de atatea emotii. “A fost o surpriza enorma pentru ea si nici eu nu ma asteptam sa castige, dar nu se astepta nici ea si nici mama ei – ne-a spus profesoara Adriana Stroe. A fost o concurenta foarte mare si multe voci foarte bune. Dar Moa nu este numai vocea ei, ci si imaginea ei, zambetul ei. A cantat foarte bine si are o voce melodioasa. Ne-am pregatit mult pentru acest concurs, la care suntem pentru a doua oara, dupa ce la inceput ea a castigat doar un premiu special”. Puternic impresioanta a fost si mama concurentei. “Sunt foarte fericita si emotionata – ne-a spus Ann Lindberg. Ea a mai castigat premii, dar nu asa de mari ca acesta”. Concurenta din Suedia a reusit sa incante si publicul onestean, dar si pe romanii din juriul international al festivalului, gratie unui efect artistic gandit de profesoara ei, care a introdus un fragment in interiorul piesei interpretate pe scena de la Onesti, vorbit in limba romana, cu textul “Dragi prieteni din Onesti, va multumesc pentru o saptamina minunata cu voi; va iubesc, Onesti, Romania”, in timp ce versurile melodiei au fost in suedeza. “A invatat romaneste foarte repede si foarte bine”, ne-a mai spus profesoara Adriana Stroe.
Emotii si la despartire
Dupa spectacol, a avut loc masa festiva, in Salonul Alb al Hotelului Trotus, unde profesorul Theodor Adobricai, director al Casei de Cultura din Onesti si presedinte al festivalului TI AMO, Zenovia Ilisei, vicepresedinte al festivalului si Ambasador de Pace la ONU, precum si Silvano Calistri, presedinte al guvernului din provincia Pistoia (Italia), au acordat premii si diplome de excelenta, de merit si de colaborare, pentru cei care si-au adus contributia la organizarea manifestarii de la Onesti, inclusiv partenerilor media, printre care s-a numarat si ziarul Observator de Bacau. Participantii au petrecut pana spre miezul noptii, iar oaspetii din strainatate au dovedit ca stiu sa danseze si pe muzica noastra populara, printre cei care au invatat cel mai bine dansurile noastre numarandu-se Lino Rossi (din Italia) si Mariella Pace Aschak (din Malta). Momentele cele mai emotionante au fost la despartire, atunci cand copiii si-au luat ramas bun unii de la altii, s-au imbratisat prelung si au plans minute in sir, in special fetele, care au legat o stransa prietenie in timpul celor 7 zile in care s-au aflat impreuna, la Onesti.

Florin TANASE


www.ziaruldebacau.ro Cinci copii din judetul Bacau concureaza pentru premiile festivalului TI AMO
26 Mai 2010

Printre cei 44 de concurenti care vor urca pe scena festivalului TI AMO, de la Onesti, se numara si cinci copii din judetul Bacau, dintre care doi sint din Onesti (Isabela Avram si Raluca Bogdanescu), unul din Moinesti (Bianca Petcu), unul din municipiul Bacau (Andreea Paval) si altul din comuna Magiresti (Alis-Maria Fainita). Prima care va intra in competitia de la TI AMO va fi Bianca Alexandru Petcu (7 ani), din Moinesti, care va concura deseara, in prima zi de spectacol, de la orele 18,00, cu piesa “Danseaza twist”, compusa de Viorel Gavrila, pe versuri de Corina Despot. Tot asta-seara va urca pe scena festivalului international si Raluca Bogdanescu (11 ani), din Onesti, care va interpreta melodia “Nostradamus”, compusa de Cornel Fugaru, pe versuri de Mirela Fugaru. Anul acesta, Raluca a mai cistigat Premiul I la festivalul “Dor de tara”, din Suceava, si Premiul II la “Ghiocelul de argint”, de la Birlad, iar anul trecut ea a obtinut trei Premii III la festivalurile nationale. Imediat dupa Raluca, in concurs va intra si Alis-Maria Fainita (11 ani), din comuna Magiresti, care va interpreta piesa “Crede-ma” (compozitor – Marius Teicu, textier – Andrada Popa). Alis-Maria are in palmares un Premiu I la festivalul “Fulg de nea” si un Premiu II la “Florile copilariei”, precum si alte distinctii. In a doua zi de spectacol, miine seara, va intra in concurs si Isabela Avram (10 ani), cu piesa “Week-end la Paris”, precum si Andreea Paval (12 ani), din Bacau, cu piesa “Oare ce gindeste un baiat?” (compozitor – Marius Teicu, textier – Corina Despot). Andreea este eleva in clasa a V-a la Colegiul National “Vasile Alecsandri” din Bacau si a obtinut mai multe premii la Festivalul National de Teatru “Tinerete fara Batrinete” (2007), inclusiv trofeul festivalului, dar si la alte concursuri. Pentru ieri dupa-amiaza, a fost programata si o parada pe strazile Onestiului, cu participarea concurentilor si a insotitorilor, dar si intilnirea cu primarul municipiului si excursia la Biserica “Stefan cel Mare”.

George MARTIN


www.onestiexpres.ro Festivalul TI AMO, in febra pregatirilor
20 mai 2010

Pregatirile pentru desfasurarea celei de-a XV-a editii a Festivalului International de muzica usoara pentru copii “Ti Amo”, care se va desfasura la Onesti in ultima decada a lunii mai, sunt in toi. Dupa cum am aflat de la prof. Teodor Adobricai, presedintele acestui festival, “si in acest an presedinte al juriului international (ce are 5 membri straini si 4 membri romani), a fost numita Carmen Olaru, redactor sef al TVR Iasi. Spectacolele din zilele de 26 si 27 mai (cand are loc concursul interpretilor de muzica usoara), vor incepe la ora 18, iar Gala festivalului se va desfasura sambata, 29 mai, la ora 17. In ziua de 25 mai, intre orele 15-17, pe bulevardele Republicii si Oituz ale municipiului Onesti se va desfasura Parada concurentilor celei de-a XV-a editii si intalnirea delegatiilor straine cu primarul Emil Lemnaru”. Vineri, 28 mai, pentru concurentii romani si straini care participa la festival a fost pregatita o excursie in imprejurimile orasului Targu Neamt. Va fi vizitata Cetatea Neamtului, Rezervatia de zimbri si Manastirea Neamt. Alaturi de concurenti, pentru a da dinamism si frumusetea spectacolelor din festival vor participa un grup de copii din Republica Moldova, clovni de la Chisinau, formatii de dans de la Clubul “Tudureanu” din Onesti si doi solisti de muzica usoara din Italia si Malta.
Printre sponsorii Festivalului international de muzica usoara pentru copii “Ti Amo” mentionam Hotelul Trotus, Selgros Bacau, Potpuriu, Gordon Prod SRL Harghita, SC Nord Tour Iasi si SC Forpep SRL Onesti.

Ion Moraru



infotrotus.ro Onesti, capitala muzicii internationale pentru copii
Mai 2010

Festivalul international de muzica usoara pentru copii TI AMO Onesti este in plina desfasurare. Aflat la a XV a editie, festivalul a debutat cu parada concurentilor, eveniment devenit deja traditie. Zeci de copii interpreti, sositi la Onesti de prin toata Europa, au defilat pe strazile Onestiului acompaniati, ca niste mici soldati ai muzicii, de ritmurile fanfarei orasului. La inceput curiosi, apoi incântati, onestenii aflati marti dupa amiaza prin oras, i-au insotit cu privirea pe micii interpreti.
De 15 ani, Festivalul TI AMO, aceasta mare sarbatoare a micilor artisti, transforma Onestiul pentru o saptamâna intr-o veritabila capitala europeana a muzicii pentru copii. Când au pus la cale acest concurs, Teodor Adobricai, presedintele festivalului, si grupul de entuziasti din jurul lui, nu s-au gândit poate la amploarea pe care o va lua acest eveniment artistic.
De altfel, primele editii au avut caracter national, iar prima incercare de “internationalizare” a festivalului s-a materializat prin invitarea copiilor interpreti din Republica Moldova. A fost si momentul in care s-a “spart” bariera unor prejudecati provinciale. Din anul urmator, pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor Onesti au evoluat interpreti veniti, practic, de pe toate meridianele Pamântului, din Taiwan pâna in America de Nord, din Jamaica pâna in Rusia, din nordul Europei pâna in Bulgaria.
TI AMO, care de fapt reprezinta o alaturare fericita a initialelor denumirii Festivalului-Trofeul International Apollo Music Onesti, si-a gasit traducerea din italiana in toate limbile Pamântului, iar sutele de copii, parinti si profesori veniti la Onesti de-a lungul a un deceniu si jumatate, din România sau din alte zari, si-au umplut de fiecare data inimile cu iubire pentru muzica. Prieteniile ce s-au legat aici de-a lungul anilor, au trecut Onestiul pe harta amintirilor de neuitat a fiecaruia dintre cei care, cu emotie, aplomb, curaj sau timiditate, dar de fiecare data cu talent si frumusete, au urcat de scena festivalului.
Si in acest an “traseul” festivalului a urmat tipicul impamântenit deja. “Ziua Paradei” a fost urmata de doua zile de concurs, miercuri si joi. Dimineata, repetitii neobosite urmate de pauza de prânz si reincarcarea bateriilor pentru seara de concurs. In fata salii pline a Casei de Cultura a Sindicatelor Onesti, au evoluat in cele doua seri interpretii români si straini, impartiti pe categorii de vârsta. Vineri, zi de pauza, iar sâmbata spectacolul de Gala.
Ultimele emotii, lacrimi de bucurie sau orgoliu de artist inca neconfirmat si aflarea câstigatorilor editiei din acest an. Dupa care cortina se va trage pentru ultima oara la aceasta editie, invinsi si invingatori promitându-si prietenie vesnica, tastatura calculatorului le va permite sa ramâna aproape chiar si de la mii de km distanta, iar organizatorii o vor lua de la capat. Asa cum ii place de fiecare data sa spuna lui Teodor Adobricai, un festival se incheie, urmeaza celalalt, de anul viitor, iar pregatirilor incep chiar de acum.

C. BIBIRE


www.desteptarea.ro Trofeul „Ti Amo” 2010 a ajuns in Suedia
31/05/2010

Sambata, 29 mai, la Onesti, sub lumina reflectoarelor, intr-o sala arhiplina cu iubitori ai muzicii usoare pentru copii, s-a desfasurat Gala Festivalului International “Ti Amo” (aflat la cea de-a XV-a editie). La acest spectacol de gala au fost desemnati castigatorii premiilor si mentiunilor acordate de catre organizatori. In cadrul inedit al prezentarii galei cu “sfetnici, spiridusi, cavaleri si zane” de catre Horia Gumeni (realizator de emisiuni la TVR Iasi) si de Miruna Oprea (vedeta onesteana a muzicii usoare), interpreta suedeza Moa Lindberg (11 ani, foto) a cucerit trofeul Festivalului “Ti Amo”. Vestea acordarii acestui trofeu de catre presedintele festivalului onestean, prof. Teodor Adobricai, directorul Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti, a adus un sir de lacrimi cristaline, pe chipul cu “frumusetea unei adevarate papusi”, al concurentei suedeze. “Nu imi gasesc cuvintele de emotii. Nu credeam sa castig acest trofeu deoarece toti interpretii de la Festivalul «Ti Amo» au fost foarte buni. M-am pregatit pentru acest festival, stiind despre ce este vorba aici de cand am participat in urma cu trei ani la festivalul de la Onesti, atunci cucerind premiul pentru cea mai buna aparitie scenica”, a declarat Moa Linberg, castigatoarea trofeului “Ti Amo”, inconjurata de toti concurentii care s-au bucurat de succesul sau. Compozitoarea si profesoara de muzica Adriana Stroie (ce activeaza de mai multi ani in Suedia pentru descoperirea talentelor muzicale), a mentionat: “Moa Lindberg canta de la varsta de 3 ani. As putea spune ca ea intai a inceput sa cante si apoi sa vorbeasca. Ii place mult sa danseze si tot ce se leaga de estetica. Mesajul cantecului sau, interpretat la Onesti, a fost unul de a schimba ceva in lume, chiar aici si acum.
Fiind din tara unde «s-a scris muzica» (prin formatia «ABBA»), Moa Lindberg isi doreste sa participe la «Eurovision» si e mandra ca trofeul cucerit la Onesti este cel mai important din activitatea sa”.
Demn de mentionat este faptul ca la editia 2010 a Festivalului International “Ti Amo” alaturi de concurenti din 11 tari straine au participat si 5 interpreti de muzica usoara din judetul nostru, alaturi de alti concurenti romani. Andreea Paval (din Bacau), Isabela Avram, Raluca Bogdanescu (ambele din Onesti), Bianca Alexandra Petcu (din Moinesti) si Alis Maria Fainita (din Magiresti) au castigat cate un premiu special oferit de organizatorii festivalului.

Ion Moraru


Micii artişti, pe scenă la Festivalul „Ti Amo“ - Adevarul
Miercuri 26 mai 2010

Copii din ţară şi din străinătate se vor întrece la OneştiConcurenţi din ţară şi străinătate se întrec în cea de-a XV-a ediţie a Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară pentru Copii „Ti Amo“. 44 de copii vor urca pe scena Casei de Cultură din municipiul Oneşti, până sâmbătă."
Tinerii au organizat ieri, în deschiderea competiţiei, o paradă pe străzile din centrul oraşului.
De 15 ani aducem oneştenilor o competiţie de rang internaţional. Suntem bucuroşi că am reuşit să continuăm şi anul acesta tradiţia concursului. Tinerii vin foarte bine pregătiţi şi e o mândrie să-i avem printre noi“, a declarat Theodor Adobricăi, directorul Casei de Cultură şi preşedintele festivalului.
Participanţi din 11 ţări
La ediţia din acest an vor lua parte 28 de concurenţi din 11 ţări. În lumina reflectoarelor vor cânta şi vor dansa copii din Italia, Suedia, Rusia, Malta, Bulgaria, Germania, Macedonia, Ucraina, Republica Moldova, Kosovo şi Elveţia.
„Vrem să aducem spectatorilor un show în toată regula. Câştigătorii vor primi trofee, premii în bani şi diplome. Suntem mândri că am reuşit să trezim şi interesul copiilor din Kosovo pentru această competiţie. Ei vor veni la Oneşti pentru prima dată“, a mai spus Theodor Adobricăi.
Concursul începe în această seară, de la ora 18.00, şi va continua până pe data de 29 mai, când este anunţată Gala Premianţilor.

Daniela Pilat

 

www.onestiexpres.ro Trofeul TI AMO 2010 a luat calea Suediei. Sambata, 29 mai, la Onesti, sub lumina reflectoarelor, intr-o sala arhiplina cu iubitori ai muzicii usoare pentru copii, s-a desfasurat Gala Festivalului International “Ti Amo” (aflat la cea de-a XV-a editie). La acest spectacol de gala au fost desemnati castigatorii premiilor si mentiunilor acordate de catre organizatori. In cadrul inedit al prezentarii galei cu “sfetnici, spiridusi, cavaleri si zane” de catre Horia Gumeni (realizator de emisiuni la TVR Iasi) si de Miruna Oprea (vedeta onesteana a muzicii usoare), interpreta suedeza Moa Lindberg (de 11 ani) a cucerit trofeul Festivalului “Ti Amo”. Vestea acordarii acestui trofeu de catre presedintele festivalului onestean, prof. Teodor Adobricai, directorul Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti, a adus un sir de lacrimi cristaline pe chipul, cu “frumusetea unei adevarate papusi”, al concurentei suedeze. “Nu imi gasesc cuvintele de emotii. Nu credeam sa castig acest trofeu deoarece toti interpretii de la Festivalul «Ti Amo» au fost foarte buni. M-am pregatit pentru acest festival, stiind despre ce este vorba aici de cand am participat in urma cu trei ani, atunci cucerind premiul pentru cea mai buna aparitie scenica”, a declarat Moa Lindberg, castigatoarea trofeului “Ti Amo”, inconjurata de toti concurentii care s-au bucurat de succesul sau. In concursul Festivalului “Ti Amo” concurenta suedeza Moa Lindberg a interpretat melodia “Righ here, righ now”, ce are ca textier si compozitor pe Agnes Carlsson (Suedia). Cu un timbru al vocii deosebit ea a cucerit cele mai multe aplauze, adresand cateva cuvinte si dragilor prieteni din Onesti. Compozitoarea si profesoara de muzica Adriana Stroie (ce activeaza de mai multi ani in Suedia in descoperirea talentelor muzicale) a mentionat: “Moa Lindberg canta de la varsta de 3 ani. As putea spune ca ea intai a inceput sa cante si apoi sa vorbeasca. Ii place mult sa danseze si tot ce se leaga de estetica. Mesajul cantecului sau, interpretat la Onesti, a fost unul de a schimba ceva in lume, chiar aici si acum. Fiind din tara unde «s-a scris muzica» (prin formatia ABBA), Moa Lindberg isi doreste sa participe la Eurovision si e mandra ca trofeul cucerit la Onesti este cel mai important din activitatea sa”.
Demn de mentionat este faptul ca la editia 2010 a Festivalului International “Ti Amo” alaturi de concurenti din 11 tari straine au participat si 5 interpreti de muzica usoara din judetul Bacau, odata cu alti concurenti romani. Andreea Paval (din Bacau), Isabela Avram, Raluca Bogdanescu (ambele din Onesti), Bianca Alexandra Petcu (din Moinesti) si Alis Maria Fainita (din Magiresti) au castigat cate un premiu special oferit de organizatorii festivalului. Ion Moraru

www.observatordebacau.ro Primarul Onestiului a solicitat votul de la copii participanti la festivalul TI AMO
26 Mai 2010 | Onesti

Sala de sedinte a Consiliului Local Onesti s-a umplut, marti, de copiii participanti la festivalul international TI AMO, care, impreuna cu insotitorii lor, s-au intalnit cu primarul Emil Lemnaru, iar acesta le-a urat bun venit tuturor concurentilor si delegatiilor din strainatate si din tara. “Este un lucru important ca am reusit sa pregatim cea de-a XV-a editie a festivalului si ca sunteti aici si dati culoare orasului, o culoare de veselie si de tinerete, care ne calauzeste si mai usor in a parcurge toate greutatile care sunt pe capul nostru, astazi – a spus primarul Emil Lemnaru. Urmeaza ca si competitia sa fie un succes deosebit”. Totodata, seful executivului onestean a facut si o scurta prezentare a Onestiului. “Sunteti in orasul Nadiei Comaneci, sportiva numarul unu din lume in secolul trecut – a precizat edilul-sef din Onesti. Dar, pe langa sport, la noi se face si muzica, iar acum suntem in saptamana muzicii la Onesti. Pacea si prietenia sa fie simbolurile acestui festival”. Profitand de faptul ca toate locurile consilierilor locali au fost ocupate de copii, primarul le-a cerut acestora votul pentru proiectul de modernizare a parcului din municipiu, initiativa respinsa la ultima sedinta ordinara a legislativului local, prin votul alesilor PNL si PD-L. “Va aflati in sala de consiliu, unde politicienii se bat cap in cap pentru a aproba hotararile – le-a spus primarul copiilor prezenti. Iar eu va solicit sa ma sustineti si pe mine, pentru a moderniza parcul din Onesti, unde vrem sa facem locuri de joaca pentru copii, dar si o pista de skateboard. Anul viitor, cand veti veni la Onesti, sa avem gata modernizat parcul municipal, iar eu sa va multumesc pentru ca ati dat votul acestui proiect”.
Stema Onestiului va ajunge in alte 12 tari din Europa
In cadrul intalnirii de la Consiliul Local Onesti, profesorul Theodor Adobricai, presedinte al festivalului TI AMO, a tinut sa evidentieze sprijinul pe care primarul Emil Lemnaru l-a acordat acestei manifestari, motiv pentru care el a si fost elogiat in acest sens. “Va urez bun venit la cea mai frumoasa primarie din tara si la cel mai bun primar din Europa”, le-a spus copiilor Theodor Adobricai, iar acesta i-a inmanat primarului Emil Lemnaru insemnele festivalului, evidentiate pe un pliant, un pix, un afis, un tricou si o insigna. La randul sau, primarul a oferit fiecarei delegatii straine cate un album special, intitulat “George Enescu in constelatia muzicii universale”, de Vasile Doros, volum scris in franceza si in romana, dar si cate un catalog de prezentare a Onestiului. De asemenea, oaspetii din strainatate au primit si stema orasului Onesti, la fel cum au primit toti cei care au participat la precedentele 14 editii ale festivalului. Primarul a mai oferit si cate o placheta dedicata lui Stefan cel Mare. “Acest mare domnitor s-a nascut in zona noastra si a copilarit aici, unde a ridicat si o frumoasa biserica”, a precizat primarul Emil Lemnaru. Participantii la festivalul TI AMO au fost prezenti si la parada de pe strazile municipiului, care a avut loc tot marti, pe traseul dintre Casa de Cultura si Primaria Onesti, cu trecere pe Bulevardul Republicii si Strada Postei. Coloana de participanti a fost insotita de fanfara orasului, majoretele de la Clubul Elevilor, clovnii de la trupa “O” si echipajele de politie si jandarmi. Modul in care s-a desfasurat pana acum manifestarile de la Onesti a atras aprecieri pozitive din partea copiilor si a parintilor acestora. ‘Este foarte frumos, iar organizarea este nemaipomenita – ne-a spus mama Cynthiei Biesenbach (8 ani), din Germania. Organizatorii au mare grija de copii si de noi, iar eu nu ma asteptam sa iasa atat de bine”. Concursul propriu-zis a fost programat pentru miercuri si joi, iar premierea si gala laureatilor va avea loc sambata seara. In concurs vor intra copii din Italia, Germania, Bulgaria, Malta, Republica Moldova, Suedia, Macedonia, Elvetia, Ucraina, Rusia, Kosovo si Romania.

Florin TANASE


www.observatordebacau.ro S-a incheiat concursul de la TI AMO Onesti
28 Mai 2010

Miercuri si joi, pe scena Casei de Cultura din Onesti a avut loc concursul din cadrul Trofeului International Apollo Music Onesti (TI AMO), la care au participat 44 de concurenti, din Italia, Suedia, Rusia, Malta, Kosovo, Bulgaria, Germania, Macedonia, Ucraina, Elvetia si Republica Moldova, precum si din Craiova, Piatra Neamt, Bucuresti, Oradea, Iasi, Brasov, Constanta, Pitesti, Baicoi, Baia Mare si Turnu Severin, dar si din Onesti, Bacau, Moinesti si comuna Magiresti (judetul Bacau). O prestatie excelenta in cadrul concursului au avut Diana Brescan (14 ani, din Republica Moldova) si Irena Velcheva (9 ani, din Bulgaria), care au sanse foarte mari sa castige premiile importante ale festivalului. Foarte bine s-au prezentat si Andra Alexandra Gogan (12 ani, din Bucuresti), Horia Serban Onita (12 ani, din Oradea), Andreea Alexandra Cindea (11 ani, din Baia Mare), Razvan Gogan (8 ani, din Bucuresti), Ioana Alexandra Rucsanda (11 ani, din Brasov) si Vasilisa Goncharova (12 ani, din Rusia). Evolutii bune au mai avut Moa Lindberg (11 ani, din Suedia), Viorela Stoian (10 ani, din Piatra Neamt) si Rochelle Grech (14 ani, din Malta). Judetul nostru a fost reprezentat de Bianca Alexandra Petcu (7 ani, din Moinesti), Raluca Bogdanescu (11 ani, din Onesti), Isabela Avram (10 ani, din Onesti), Alis-Maria Fainita (11 ani, din comuna Magiresti), si Andreea Paval (12 ani, din Bacau). Tot in cadrul festivalului, au mai sustinut recitaluri trupa de clovni “O”, din Chisinau, ansamblul de dans modern “Stejarelul”, din Onesti, Georgiana Dariescu, din Iasi, Maria Luisa Andrici si Francesca Giurgila, din Iasi, Mariella Pace Aschak, din Malta, Andrada Bratoveanu si Mara Suditu, din Onesti, Lino Rossi, din Italia, trupa de majorete “Fluturasii”, de la Clubul Elevilor Onesti, si grupul vocal “Prometeu”, din Chisinau.
Sub semnul pacii si al prieteniei intre popoare
Cu ocazia concursului de la TI AMO, Zenovia Ilisei, vicepresedinte al festivalului, cetatean de onoare al Onestiului si Ambasador de Pace la ONU, a acordat premii profesorului Theodor Adobricai, presedinte al festivalului TI AMO si director al Casei de Cultura din Onesti (distinctie acordata de Asociatia mondiala a festivalurilor artistice, WAFA), Mirunei Oprea, din Onesti, prezentatoare a festivalului TI AMO, alaturi de Horia Gumeni, de la TVR Iasi (premiu pentru pace), lui Piero Lunardi, presedinte al organizatiei Misericordia di Massoti din Italia (premiul pentru pace), compozitorului Sammy Galea, din Malta (premiu pentru intreaga cariera), si lui Silvano Calistri, presedinte al Consiliului Provincial din Pistoia, Italia (distinctie din partea municipalitatii onestene). Juriul, care este prezidat de Carmen Olaru (Iasi) si este alcatuit din Mariella Pace Aschak (Malta), Adriana Stroe (Suedia), George Vanvu (Iasi), Luigi Hirjanu (Onesti), Orazio Zampaglione (Italia), Iulian Munteanu (Onesti), Drita Rudi (Kosovo) si Lino Rosi (Italia), va decide sambata seara care au fost cei mai buni interpreti, iar premiile vor fi inmanate in cadrul galei laureatilor. Insa, dupa cum au precizat organizatorii manifestarii, toti copiii merita cate un premiu, intrucat ei au trecut deja printr-o selectie. “Simplul fapt ca se afla pe aceasta scena insemna ca acesti copii sunt cei mai buni din tarile lor”, a spus si Horia Gumeni, de la TVR Iasi, care a prezentat festivalul alaturi de Miruna Codruta Oprea, din Onesti. Ajuns la editia cu numarul XV, festivalul TI AMO a devenit cunoscut si apreciat in toata lumea, fiind una dintre cele mai mari manifestari de profil de pe mapamond. “Acest festival transmite un mesaj important in toata lumea, un mesaj de pace si prietenie”, a subliniat si seful guvernului provincial din Pistoia, Silvano Calistri.

Florin TANASE


www.ziaruldebacau.ro Vicepresedintele festivalului TI AMO a fost propus pentru Premiul Nobel
28 Mai 2010

Zenovia Ilisei, cetatean de onoare al Onestiului si vicepresedinte al festivalului international TI AMO, a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace, pe anul 2011, iar propunerea a venit din partea proviniciei italiene Pistoia. Zenovia Ilisei este stabilita de mult timp la Pistoia, iar Consiliul provincial al acestei regiuni a apreciat eforturile pe care ea le-a facut pentru promovarea pacii in lume si pentru infratirea dintre popoare. Propunerea pentru Premiul Nobel a avut in vedere si activitate pe care Zenovia Ilisei a desfasurat-o in calitate de Ambasador de Pace la ONU. “Despre propunerea mea pentru Premiul Nobel a fost informat si ministrul de externe al Romaniei, iar propunerea va fi inaintata si la Oslo, zilele urmatoare”, ne-a spus Zenovia Ilisei, care se afla la Onesti, pentru festivalul TI AMO, impreuna cu Silvano Calistri, presedinte al Consiliului Provincial Pistoia, cu Piero Lunardi, presedinte al organizatiei Misericordia di Massoti, si cu alti oficiali italieni. Zenovia Ilisei a fost premiata si de autoritatile din provinciei Pistoia, pentru activitatea pe care ea a desfasurat-o in vederea integrarii romanilor in Italia si pentru contributia majora pe care a avut-o la infratirea dintre Onesti si orasul Pistoia. In calitate de vicepresedinte si reprezentant in lume al festivalului TI AMO, Zenovia Ilisei a contribuit si la infratirea acestei manifestari cu festivalul “Pulcinella D’Oro”, din Napoli, dar a acordat si sprijin financiar concursului de la Onesti, prin atragerea unor sponsori din Italia. “Voi continua sa sprijin Onestiul, voi ajuta foarte mult scolile si voi mai veni cu placere in acest oras, care este plin de oameni onesti, pe care vreau sa-i salut inca o data. Voi fi alaturi de acest oras, mai ales ca eu sint si cetatean de onoare al Onestiului”, ne-a mai spus Zenovia Ilisei. Recent, aceasta a fost numita si in functiile de vicepresedinte al asociatiei festivalurilor artistice din lume, WAFA, cu sediul in Malta, si al asociatiei festivalurilor europene, ORPHEUM, cu sediul in Santa Cruz de Tenerife (Spania).
Copiii din judetul Bacau au evoluat pe scena festivalului TI AMO
Miercuri seara, in prima zi a concursului de la festivalul TI AMO, care se desfasoara la Onesti, au intrat in competite patru din cele cinci concurente din judetul Bacau, Bianca Alexandra Petcu (7 ani, din Moinesti), Raluca Bogdanescu (11 ani, din Onesti), Isabela Avram (10 ani, din Onesti) si Alis-Maria Fainita (11 ani, din comuna Magiresti). Cea de-a cincea reprezentanta a judetului nostru, Andreea Paval (12 ani, din Bacau), urma sa evolueze aseara, in a doua zi de concurs. Miercuri seara, pe scena festivalului au mai urcat interpreti din Bulgaria, Malta, Suedia, Kosovo, Elevetia si Republica Moldova, dar si din Iasi, Bucuresti, Pitesti, Baicoi, Drobeta Turnu Severin, Baia Mare si Oradea. O prestatie excelenta a avut Diana Brescan (14 ani, din Republica Moldova), dar foarte bine s-a prezentat si Andra Alexandra Gogan (12 ani, din Bucuresti). Evolutii bune au mai avut Razvan Gogan (8 ani, din Bucuresti), Andreea Alexandra Cindea (11 ani, din Baia Mare) si Horia Serban Onita (12 ani, din Oradea), precum si Moa Lindberg (11 ani, din Suedia). Recitaluri au mai sustinut trupa de clovni “O”, din Chisinau, ansamblul de dans modern “Stejarelul”, din Onesti, Georgiana Dariescu, din Iasi, Maria Luisa Andrici si Francesca Giurgila, din Iasi, precum si Mariella Pace Aschak, din Malta. Tot in prima zi de concurs, vicepresedintele festivalului TI AMO, Zenovia Ilisei, care este si Ambasador de Pace la ONU a acordat citeva premii speciale, inclusiv pentru pace, profesorului Theodor Adobricai, presedinte al festivalului si director al Casei de Cultura din Onesti, distinctie acordata de Asociatia mondiala a festivalurilor artistice (WAFA), Mirunei Oprea din Onesti, prezentatoare a festivalului TI AMO, alaturi de Horia Gumeni, de la TVR Iasi (Premiul pentru pace), lui Piero Lunardi, presedinte al organizatiei Misericordia di Massoti din Italia (Premiul pentru pace), si compozitorului Sammy Galea, din Malta (premiul pentru intreaga cariera). Miercuri si joi au mai avut loc excursii la Manastirea Bogdana, iar astazi se va face deplasarea la Cetatea Neamtului, in timp ce gala laureatilor va avea loc miine seara.

George MARTIN


www.onestiexpres.ro Parada Festivalului „Ti Amo”
27/05/2010

Marti dupa-amiaza, la Onesti a debutat cea de-a XV-a editie a Festivalului international de muzica usoara pentru copii “Ti Amo”. Momentul deschiderii acestei manifestari culturale onestene de prestigiu international a prilejuit o parada pe strazile Onestiului, care “a spart” monotonia acestei localitati prin frumusetea sa si prin vigoarea tuturor participantilor. Din fata Casei de Cultura a Sindicatelor primii care au deschis aceasta parada au fost un grup de clovni din Chisinau, ei fiind urmati de majoretele de la Clubul Elevilor. Delegatiile straine au fost insotite de membre ale formatiei de dansuri de la Grupul Scolar Auto, in frumoase costume nationale. Interpretii romani prezenti la aceasta editie a festivalului onestean au format un grup compact, plin de veselie iar Fanfara municipiului Onesti, prin armonia marsurilor interpretate au dat culoare acestei parade. Ea a fost urmarita cu interes de catre sute de onesteni pe bulevardele Republicii si Oituz, multi dintre ei alaturandu-se acestui convoi uman intins de-a lungul a peste 100 de metri. Pentru locuitorii municipiului parada Festivalului “Ti Amo” a fost ca o alinare ce i-a “departat” pentru cateva ore de framantarile acestor zile, cu masurile ce se vor lua pentru estomparea crizei, ale caror efecte sunt din ce in ce mai vizibile. “Rasunetul” muzicii militare i-a facut pe unii onesteni (ce locuiesc prin incintele din zona blocurilor vechi de pe B-dul Oituz) sa creada ca in municipiu se desfasoara vreun miting, oamenii, profund afectati de aceste vremuri, marturisind ca “protestam si nimic nu luam”.
In vizita la Primaria Onesti
La Primaria municipiului Onesti, edilul-sef i-a intampinat pe toti participantii la parada. In sala Consiliului Local (“locul unde politicienii se bat cap in cap sa ia hotararile cele mai bune” - dupa cum a declarat Emil Lemnaru), veselia a fost una de nedescris, clovnii creand o atmosfera plina de suspans prin momente de magie si diverse modalitati de atragere a simpatiei copiilor. Primarul Emil Lemnaru a primit insemnele Festivalului international “Ti Amo” precum si plachete din Italia si un tricou suedez. El a inmanat tuturor delegatiilor straine cate un frumos album realizat de Vasile Doros, in care se regasesc muzicienii lumii oglinditi in filatelie. Adresandu-se celor prezenti, primarul Onestiului a mentionat: “Este un lucru important ca am reusit sa pregatim si cea de-a XV-a editie a festivalului. Si mai important este ca sunteti aici si dati culoare Onestiului, calauzindu-ne pentru a parcurge greutatile acestei perioade. Sa va bucurati de prieteniile pe care le legati aici, in orasul Nadiei Comaneci - cea mai buna sportiva din lume in secolul trecut - iar festivalul sa fie un succes deosebit. Pacea si prietenia sa fie simbolurile acestui festival!”
Intr-un moment de emulatie, in care sirul aplauzelor nu au incetat, ele fiind si mai puternice, Emil Lemnaru, primarul Onestiului, “a cerut un vot” copiilor prezenti in sala Consiliului Local, intrebandu-i ce parere au daca “parcul municipal Onesti ar avea piste de skateboard si role si jocuri dintre cele mai bune?” Raspunsul a fost unul unanim, de bucurie, ce “a smuls” primarului onestean promisiunea ca “anul viitor vom avea un parc modernizat”.
Zenovia Ilisei, un cetatean de onoare drag
Ca in fiecare an si la aceasta editie a Festivalului “Ti Amo” este prezenta, cu multa caldura sufleteasca pentru onesteni, Ambasadorul de Pace Zenovia Ilisei, ea fiind vicepresedinte de onoare al World Asociation Festival Artist (Asociatia Internationala a Festivalurilor Artistice, ce are sediul in Malta) si a Asociatiei pentru Festivalurile Europene “Orfeum”, din Santa Cruz - Spania. Cetatean de onoare al municipiului Onesti, Zenovia Ilisei ne-a adus in aceasta primavara o veste deosebita: ea a fost nominalizata de catre Consiliul Provincial Pistoia (Italia), pentru Premiul Nobel - 2011, gratie deosebitei activitati desfasurate in sprijinul comunitatii romane din Italia si pentru infratirile dintre orase la care a contribuit. Aceasta nominalizare a fost trimisa din Italia ministrului de externe al Romaniei, Teodor Baconschim si foarte curand va ajunge si la Oslo. Zenovia Ilisei, vicepresedinte al Festivalului “Ti Amo”, ne-a declarat: “Am fost «adoptata» de 13 ani de Onesti, care este un oras al oamenilor cinstiti si daca se recunosc sub acest nume, dorim sa fie mai aproape de acest festival international, care este cunoscut in lume. An de an venim cu idei noi, avantajoase si ne bucuram ca festivalul este recunoscut ca unul important”.
Editie jubiliara
La editia din acest an a Festivalului “Ti Amo” participa concurenti din 11 tari straine (Bulgaria, Kosovo, Germania, Italia, Elvetia, Malta, Macedonia, Republica Moldova, Rusia, Suedia si Ucraina) precum si din Romania. Presedintele acestui festival, prof. Teodor Adobricai, directorul Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti, ne-a declarat: “Editia din acest an este una jubiliara - a XV-a - si incununeaza munca si perseverenta unor oameni indragostiti de simbolurile unei competitii internationale intre copii. Daca nu s-ar fi conturat o echipa entuziasta de organizatori, prin care festivalul onestean exceleaza, nu s-ar fi ajuns la «cota 15». In programul acestei manifestari sunt cuprinse serile de concurs, gala festivalului (la 29 mai) precum si excursii la Manastirea Bogdana si la Cetatea Neamtului”.
Sub semnul frumusetii muzicii pentru copii
Prima seara de concurs a adus pe scena, la categoria 6-8 ani, interpretii Alexia Urtoi (din Iasi), Jennifer Dumitrascu, Georgiana Pop, Razvan Gogan (din Bucuresti), Maria Georgiana Costache (Pitesti), Bianca Alexandra Petcu (Moinesti), Denitsa Vassileva (Bulgaria) si Yanika Galea (Malta). La categoria 9-11 ani emotiile acestui festival au cuprins pe scena pe Madalina Cernat (Baicoi - Prahova), Andrada Cretu (Drobeta Tr. Severin), Raluca Bogdanescu (Onesti), Alis Maria Fainita (Magiresti - Bacau), Andreea Candea (Baia Mare), Chelsea Refalo (Malta) si Moa Linberg (Suedia), iar la categoria 12-14 ani au evoluat Lavinia Ionita, Andra Alexandra Gogan si Elena Cristiana Petcu (toate din Bucuresti), Horia Serban Onita (Oradea), Yalon Fetahi (Kosovo), Ylenia Moiano (Elvetia) si Diana Brescan din Republica Moldova.
Joi, pe scena festivalului onestean vor incanta publicul Lorenzo Raul Moise (Oradea), Mihaela Agafitei (Piatra Neamt), Madalina Constantinescu (Constanta), Adrian Ivan (Brasov), Alexia Maria Roman (Craiova), Gabriela Yordanova (Bulgaria) si Cynthia Michaela Biesebnach (Germania) - la categoria 6-8 ani. Ingrid Irimia (Iasi), Isabela Avram (Onesti), Viorela Stoian (Piatra Neamt), Ioana Alexandra Rucsanda (Brasov), Andreea Panaitescu (Piatra Neamt) si Anja Veterova (Macedonia) vor evolua in cadrul categoriei de varsta 9-11 ani.
Concurentele care urca pe scena festivalului la categoria 12-14 ani sunt Andreea Paval (Bacau), Teodora Manolache (Iasi), Andrada Ioana Popa (Bucuresti), Tetyana Zotova (Ucraina), Rochelle Grech (Malta), Ambra Moiano (Elvetia) si Vasilisa Goncharova din Rusia.
Melodiile cu care se vor prezenta concurentii poarta nume ce sunt legate de universul pur al copilariei: “Tarzan”, “Bunica danseaza rock”, “Papusile lui Gepetto”, “Muzicianul”, “Un buchet de stele” si altele. Demn de mentionat este faptul ca la Onesti scena Festivalului “Ti Amo” este indragita si pentru prezentarea unor neasemuite momente vesele de catre un grup de clovni din Chisinau precum si de dansuri moderne (cu trupe ale Clubului “Stejarelul”, fondat de Petrica Tudoreanu), de trupa de majorete de la Clubul Elevilor din Onesti (pregatita de prof. Mariana Osteanu) si multi alti invitati. In premiera pentru festivalul onestean este participarea Grupului vocal “Prometeu” din Chisinau.

Ion Moraru